The COVID-19 health crisis is difficult, no doubt about it, but the economic and social crisis that has already started may be equally or much worse if the economy is not allowed to exit the idle mode as soon as possible.
Is it that bad for everybody in the economy? There are apparently a few winning industries in this pandemic mess: IT and anything related to digitalisation (companies which used to think about digitalisation as a nice to have are now forced to embrace the digital transformation on fast forward), food (people may live without many of the modern life luxuries, but nobody can live without food and in times of pandemics people start buying impulsively and stocking up even if not really necessary), e-commerce (with shopping malls closed, e-commerce is flourishing and couriers are running round the clock to satisfy delivery orders), pharma (people will always need medicines, so there is probably not much elasticity of this market) and producers of medical supplies (masks, gloves, disinfectants and other supplies for the fight against the disease are now rare commodities and whoever can produce them when they are the most needed has a clear advantage). But most of the other industries are in free falling.
What do we learn from history? History has taught us that economic crises may lead to social unrest. To take just one example, one of the earliest events in the French Revolution was the so-called October March. Do you think it had anything to do with the intellectually enlightening ideas generally associated to the French Revolution? No, it was in fact the high price and scarcity of bread that led to the people marching the streets of Paris in October 1789. And our society may be over 200 years ahead on the evolution timeline, but the pyramid of needs has not gone through dramatic changes.
If we look at what happens at global level now, many states (especially the western ones) start to acknowledge one of the main effects of the globalisation which must be adjusted somehow: a high increase of the services weight in the economy compared to production. Most of the global production has moved to China and other emerging countries in the last 30 years. This creates a high dependency of the world on these countries which may not be always transparent or willing to observe the same rules of the game as practiced or expected in the western world. We can look for example at the crisis of the medical supplies, medicines or raw materials essential for many other industries. This is unfortunately a reverse of the medal for the western approach on margins: producing or buying for USD 1 in China and selling for USD 15 on western markets.
In these historical times, no matter how much we may admire the laisser-faire theory of Adam Smith, we do not allow the luxury of letting our economy to be run only by the invisible hand. The economy needs a wake-up call and the government must step up and use every single available tool to avoid an L-type recession. Nobody is probably still dreaming of a V-type recovery curve, but with the right measures both from the state and from the private sector, the boomerang hitting the economies at full speed may at least slow down and lead us to an as short as possible U-type recovery. Such governmental strategies must be tailormade. They have to take into account the features of each economy and society. Otherwise, they are very likely to rather have an adverse effect on a medium and long run.
What to expect in the private sector? In any scenario and irrespective of the recovery type curve we will see more or less lay-offs, some bankruptcies, debt restructurings or write offs, fire sales, contract renegotiations, litigation over force majeure or hardship clauses or other contract walk away or renegotiation manoeuvres, further digital transformations. Work flexibilization may be the new normal wherever possible.
However, we can only hope that banks will not be affected too much (through debt restructuring, write offs, bankruptcies etc), because if the credit goes down the recovery will take much longer. Also, let’s hope that the serious investors adding value in the economy will not leave our market moving to other markets which can offer more, because this would lead to a new wave of speculative investments (as we have seen in the recent history) which do not add any real value.
If we look at the economic crises throughout the history and the lessons learnt from mistakes, we can predict that visionaries who will be able to adapt, reinvent their businesses and identify the opportunities that arise in every crisis will be the big winners. So why not:
- Speed up digitalisation
- Allow for work flexibility (wherever possible), it may also increase the efficiency and allow for some HQ cost cutting
- Be flexible in renegotiating contracts to adapt to the new realities, where reasonable. Companies may lose a bit on the short term but win a client or a supplier or maybe just more awareness on a long term. Nobody can save itself alone, we can do it only through cooperation. Those who will learn the true meaning of reasonability and solidarity and who will be able to give up a bit on their greediness will also have better chances to survive. And be it crisis or no crisis, no one can survive on the long term relying on the moral hazard. This will apply both to SMEs but also to large corporates (we have already learnt from the Lehman Brothers collapse that nobody is too big to fail).
- Reconvert people and/or lines of business to respond to the new realities. For example, if online orders work better than brick and mortar stores in certain industries, why not switch to online, entirely or to a larger extent than before? Changing is challenging but it may sometimes be the only way forward.
What to expect from the government? Nobody says it is an easy choice between keeping the current restrictions in an attempt to save as many lives as possible and starting a relaxation which would allow the economy to gradually go back to life. It is, indeed, l’embarras du choix. But sooner or later we will need to acknowledge that the economy must get out of this hibernation, as the well-intended measures taken by the state so far are insufficient and cannot keep the businesses floating. EU rescue schemes and IMF financing are not to be missed out, but these are just not enough for everybody.
How could our government find a balance in the management of the two crises and start taking the economy out of this comma? A few ideas:
- We can continue the isolation of the vulnerable categories (elderly or even younger people with pre-existing medical conditions putting them at risk) and of those confirmed with the disease, presenting symptoms or who are contacts of infected persons, but all others should be allowed to go back to work, especially in the production sectors (industry, manufacturing, agriculture, food). It is not a risk-free solution, obviously, but we will end up here at a certain point in time, so why not sooner rather than too late? Nobody says that we should be allowed to gather in large numbers in crowded places right away or that we should drop the reasonable protection measures such as telework (where possible), flexible working schedules to avoid the crowd in public transportation at rush hours, keeping a reasonable distance in a shop/restaurant or the very basic hands washing (which should be our normality, not just an extraordinary thing to do in times of an epidemic). We are looking forward to seeing if and when the state will press the restart button, every day of delay will probably cost us much more in the future.
- The state should go the extra mile not to miss the opportunities available under the EU rescue scheme and IMF financing to give a helping hand to SMEs and perhaps not only. And make this work quickly and smoothly, as paperless as possible. If in other geographies (such as Switzerland) SMEs applying for the state incentives in the context of the pandemic can see the money in their account in less than 24 hours, this is just proof that it can be done. If it can be done elsewhere, it can be done in Romania as well, if there is will.
- Relaxation of taxes (at least suspension/postponement) and postponement of deadlines for nonessential tax filings for a sufficient period of time would be beneficial for most of the taxpayers struggling to survive in these times. This should be carefully regulated so as to avoid encouraging the others to moral hazards, but on the contrary. The state must maintain a good level of collection during times like this.
- Digitalisation in the public sector replacing the bureaucracy would make the life of the private sector easier and would also cut some costs both in the public and private budgets. Many private companies had to digitalise overnight since the beginning of the pandemic to survive and public institutions have also taken some much-appreciated steps into this direction at least for the duration of the state of emergency. But there is still room for improvement and some of the digitalisation measures taken for the state of emergency should become the new normal once the state of emergency is over.
- Business leaders have already unified their voices and ideas for restarting the engines of the economy in position papers sent to the government. Listening to what the private sector has to say is more important than ever and the public-private real dialogue will be instrumental for the success of the recovery. A strategic sustained approach, based on the public private partnership and with a growth based more on productivity than on consumption (with a more rational balance between industrial production, services and agriculture) would be a rational way forward.
Conclusion: Sooner or later the health crisis will slow down and, as the song which was the symbol of hope in the World War II says, We will meet again. But the length and painfulness of the economic recovery depends both on how quickly and efficiently the state will allow the economy to go back to life and how each business will be able to adapt to the new realities.
*This ePublication is provided by Radu Taracila Padurari Retevoescu SCA and is for information purposes only. It does not constitute legal advice or an offer for legal services. The distribution of this document does not create an attorney−client relationship. If you require advice on any of the matters raised in this document, please call your usual contact at Radu Taracila Padurari Retevoescu SCA at +40 31 405 7777.
Criza sanitară versus criza economică: dificultatea alegerii
Criza sanitară generată de COVID-19 este dificilă, fără îndoială, dar criza economică și socială care a început deja poate fi la fel sau cu mult mai rea dacă economiei nu i se permite să iasă din starea de hibernare cât mai curând posibil.
E chiar așa de rău pentru toată lumea în economie? Se pare că există câteva industrii câștigătoare în acest haos generat de pandemie: industria IT și tot ce ține de digitalizare (companiile care obișnuiau să se gândească la digitalizare ca la ceva ce mai poate aștepta sunt acum forțate să îmbrățișeze transformarea digitală pe repede înainte), industria alimentară (oamenii pot trăi fără multe dintre facilitățile moderne de lux, dar nimeni nu poate trăi fără mâncare și în vremuri de pandemie oamenii încep să cumpere impulsiv și să facă provizii chiar dacă nu este cu adevărat necesar), e-commerce (cu mall-urile închise, e-commerce-ul înflorește și curierii aleargă să satisfacă diversele comenzi), farma (oamenii vor avea întotdeauna nevoie de medicamente, deci probabil că nu există prea multă elasticitate a acestei piețe) și producătorii de echipamente medicale (măști, mănuși, dezinfectanți și alte produse pentru lupta împotriva bolii au devenit acum mărfuri rare și oricine le poate produce când este cea mai mare nevoie de ele are un avantaj clar). Dar majoritatea celorlalte industrii sunt în cădere liberă.
Ce ne învață istoria? Istoria ne-a învățat că în general crizele economice au dus la revolte sociale. Ca să luăm doar un exemplu, unul dintre primele evenimente din revoluția franceză a fost așa numitul Marș din Octombrie. Credeți că a avut ceva de-a face cu ideile intelectuale luminate asociate în general cu revoluția franceză? Nu, de fapt a fost vorba de prețul ridicat și lipsa pâinii, acestea au dus la mărșăluirea oamenilor pe străzile din Paris în octombrie 1789. Și societatea noastră este cu mai bine de 200 de ani înainte pe scara evoluției, dar piramida nevoilor nu a trecut prin schimbări majore.
Dacă ne uităm la ce se întâmplă la nivel global acum, multe state (în special cele vestice) încep să conștientizeze unul dintre efectele principale ale globalizării care necesită o ajustare: o creștere prea mare a ponderii serviciilor în economie comparativ cu producția. Cea mai mare parte a producției globale s-a mutat în China și în alte țări emergente în ultimii 30 de ani. Aceasta creează o mare dependență globală față de aceste țări care s-ar putea să nu fie întotdeauna transparente sau dispuse să respecte aceleași reguli ale jocului ca cele practicate sau așteptate în lumea occidentală. Putem vedea, de exemplu, criza echipamentelor medicale, a medicamentelor sau a materiilor prime esențiale pentru multe alte industrii. Din păcate, acesta este reversul medaliei abordării occidentale cu privire la profituri: producem sau cumpărăm cu un dolar în China și vindem cu 15 dolari pe piețele occidentale.
În aceste vremuri istorice, indiferent cât de mult am admira teoria laisser-faire a lui Adam Smith, nu ne permitem luxul de a ne lăsa economia să fie condusă doar de mâna invizibilă. Economia are nevoie de un ceas deșteptător și guvernul trebuie să intervină și să folosească fiecare instrument pe care îl are la dispoziție pentru a evita o recesiune în formă de L. Nimeni nu mai visează probabil la o curbă a revenirii în formă de V, dar cu măsurile adecvate atât din partea statului, cât și a sectorului privat, bumerangul care lovește economiile la viteză maximă ar putea macăr să încetinească și să ajungem la o revenire în formă de U cât mai scurt. Asemenea strategii guvernamentale trebuie adaptate fiecărei țări. Trebuie să se ia în calcul caracteristicile fiecărei economii și societăți. Altfel, este foarte posibil să aibă afecte adverse pe termen mediu și lung.
La ce să ne așteptăm în sectorul privat? În orice scenariu și indiferent de tipul curbei de revenire din recesiune, vom vedea mai multe sau mai puține concedieri, falimente, restructurări ale împrumuturilor sau chiar ștergerea lor, vânzări forțate, renegocieri de contracte, litigii cu privire la forța majoră sau impreviziune sau alte scenarii de ieșire din contracte sau de renegociere, mai multe transformări digitale. Flexibilizarea raporturilor de muncă s-ar putea să devină noua normalitate oriunde este posibil.
Totuși, putem doar să sperăm că băncile nu vor fi afectate prea mult (prin restructurări sau ștergeri de datorii, falimente etc), pentru că dacă scade prea mult creditul, revenirea va dura cu mult mai mult. De asemenea, să sperăm că investitorii serioși care adaugă valoare în economie nu vor ieși de pe piața noastră pentru a se muta pe alte piețe, care le pot oferi mai mult, întrucât aceasta ar duce la un nou val de investiții speculative (după cum am văzut în istoria recentă), care nu ar aduce nici o valoare adăugată.
Dacă ne uităm la crizele economice din istorie și la lecțiile învățate din greșeli, putem prezice că vizionarii care vor fi capabili să se adapteze, să își reinventeze business-urile și să identifice oportunitățile care apar în fiecare criză vor fi marii câștigători. Așa că de ce să nu:
- Accelerăm digitalizarea
- Încurajăm flexibilitatea raporturilor de muncă (oriunde este posibil), aceasta ar putea de asemenea să crească eficiența și să permită o scădere de costuri
- Fim flexibili în renegocierea contractelor pentru a ne adapta noilor realități atunci când este rezonabil. Companiile s-ar putea să piardă puțin pe termen scurt, dar să câștige un client sau un furnizor și poate mai multă recunoaștere pe termen lung. Nimeni nu se poate salva singur, putem reuși doar prin cooperare. Aceia care vor învăța adevăratul sens al rezonabilității și solidarității și care vor putea să renunțe puțin la propria lăcomie vor avea șanse mai bune de supraviețuire. Și fie criză sau nu, nimeni nu poate supraviețui pe termen lung bazându-se pe hazardul moral. Aceasta se aplică atât IMM-urilor, cât și marilor corporații (am învățat din colapsul Lehman Brothers că nimeni nu este prea mare pentru a cădea).
- Reconvertim oamenii și/sau liniile de business pentru a răspunde noilor realități. De exemplu, dacă funcționează mai bine comenzile online decât magazinele tradiționale în anumite industrii, de ce să nu facem trecerea la online, integral sau într-o proporție mai mare decât înainte? Schimbarea e dificilă, dar uneori poate fi singura modalitate de a merge înainte.
La ce să ne așteptăm de la guvern? Nimeni nu spune că este ușor de ales între a păstra actualele restricții în încercarea de a salva cât mai multe vieți posibil și a începe relaxarea care ar permite economiei să se întoarcă treptat la viață. Este, într-adevăr, o alegere dificilă (l’embarras du choix). Dar mai devreme sau mai târziu va trebui să conștientizăm că economia trebuie să iasă din această hibernare, întrucât măsurile bine intenționate de altfel luate de stat până acum sunt insuficiente și nu pot menține business-urile pe linia de plutire. Schema de salvare UE și finanțarea de la FMI nu trebuie ratate, dar nici acestea nu sunt suficiente pentru toată lumea.
Cum ar putea guvernul nostru să găsească un echilibru în managementul celor două crize și să înceapă să scoată economia din această comă? Câteva idei:
- Putem continua izolarea categoriilor vulnerabile (oamenii în vârstă sau chiar persoanele mai tinere cu afecțiuni medicale preexistente care îi plasează în categoria de risc) și a celor confirmați ca fiind bolnavi, care prezintă simptome sau care au intrat în contact cu persoane infectate, dar tuturor celorlalți ar trebui să li se permită să se întoarcă la muncă, mai ales în sectoarele de producție (industrie, fabrici, agricultură, sectorul alimentar). Nu este o soluție lipsită de riscuri, evident, dar vom ajunge aici la un moment dat, așa că de ce nu mai devreme decât mai târziu? Nimeni nu spune că ar trebui să ni se permită să ne înghesuim în locuri aglomerate imediat sau că ar trebui să renunțăm la măsurile rezonabile de protecție cum ar fi telemunca (unde este posibil), programul de lucru flexibil pentru a evita aglomerația din mijloacele de transport în comun la ore de vârf, păstrarea unei distanțe rezonabile într-un magazin/restaurant sau fundamentalul spălat pe mâini (care ar trebui să fie normalitatea, nu doar o măsură extraordinară în vremuri de epidemie). Așteptăm cu nerăbdare să vedem dacă și când statul va apăsa butonul de restart, fiecare zi de întârziere ne va costa probabil cu mult mai mult în viitor.
- Statul ar trebui să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a nu rata oportunitățile existente în cadrul schemei de ajutor UE și a finanțării de la FMI pentru a da o mână de ajutor IMM-urilor și poate nu numai. Și aceasta ar trebui să se întâmple repede și eficient, cu cât mai puține hârtii posibil. Dacă în alte geografii (precum Elveția), IMM-urile care aplică pentru ajutor de la stat în contextul pandemiei își pot vedea banii în cont în mai puțin de 24 de ore, aceasta înseamnă că se poate. Și dacă se poate în altă parte, înseamnă că se poate și în Romania, dacă există voință.
- Relaxarea taxelor (măcar suspendarea/amânarea) și amânarea termenelor pentru depunerea documentelor fiscale neesențiale pentru o perioadă suficientă ar fi benefice pentru cei mai mulți contribuabili care se zbat să supraviețuiască în aceste vremuri. Asemenea prevederi ar trebui să fie reglementate cu mare atenție pentru a evita încurajarea celorlalți către hazardul moral, din contră. Statul trebuie să mențină un nivel bun al procesului de colectare în timpuri ca acestea.
- Digitalizarea în sectorul public care să înlocuiască birocrația ar face mai ușoară viața sectorului privat și ar duce la reducerea costurilor atât în bugetele publice, cât și în cele private. Multe companii private au fost nevoite sa treacă la digitalizare peste noapte de la începutul pandemiei pentru a supraviețui și instituțiile publice au făcut de asemenea câțiva pași de apreciat în această direcție, cel puțin pentru durata stării de urgență. Dar există încă loc de îmbunătățit și anumite măsuri de digitalizare luate pentru durata stării de urgență ar trebui să devină noua normalitate și când starea de urgență va înceta.
- Liderii din business și-au unit deja vocile și ideile pentru repornirea motoarelor economiei în scrisori deschise către guvern. Ascultarea a ceea ce are de spus mediul privat este mai importantă decât oricând și un dialog public-privat real va fi esențial pentru succesul revenirii. O abordare strategică susținută, bazată pe parteneriatul public privat și cu o creștere bazată pe productivitate mai mult decât pe consum (cu un echilibru mai rațional între producția industrială, servicii și agricultură) ar fi o modalitate rațională de a privi înainte.
Concluzie: Mai devreme sau mai târziu criza sanitară va încetini și, așa cum spune cântecul care a fost simbolul speranței în al doilea război mondial, We will meet again (Ne vom revedea). Dar durata și durerea recuperării economice depind atât de cât de repede și de eficient va permite statul economiei să revină la viață, cât și de cum va putea fiecare business să se adapteze noilor realități.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.
