RTPR și Allen & Overy avocații băncilor în finanțarea acordată KMG International

BUCUREŞTI – RTPR Allen & Overy a oferit consultanţă juridică sindicatului de bănci format din ING Bank N.V. prin intermediul ING Bank N.V. Amsterdam – sucursala București, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA și UniCredit Bank SA în legătură cu extinderea unei facilități de credit în valoare de 360 milioane dolari acordată grupului KMG International pentru acoperirea nevoilor curente în activitatea grupului.

Din echipa RTPR Allen & Overy coordonată de Victor Pădurari (Partner) și Poliana Gogu-Naum (Senior Associate) au mai făcut parte Andreea Burtoiu (Counsel), Bianca Eremia (Managing Associate), Andreea Trică (Junior Associate) și Loredana Duică (Junior Associate), precum și o echipă de avocați din biroul Allen & Overy din Bratislava coordonați de Attila Csongrady (Counsel) și din care au mai făcut parte Peter Redo (Senior Associate) și Petra Dzubakova (Avocat) în legătură cu aspectele de drept englez ale tranzacției.

Ne bucurăm că am avut ocazia de a fi alături de băncile finanțatoare în această tranzacție, după ce în 2015 le-am fost alături la finanțarea inițială a KMG International. A fost o tranzacție complexă, dar în egală măsură frumoasă și intensă, pe care suntem mândri să o adăugăm la portofoliul deja impresionant al echipei noastre de banking & finance. Felicitări tuturor părților implicate în această tranzacție și mulțumiri tuturor colegilor din echipa de proiect.”, a declarat Victor Pădurari.

Poliana Gogu-Naum a adăugat: „Suntem onorați că am contribuit la realizarea unei tranzacții importante pentru una dintre cele mai mari companii din economia românească. Le mulțumim clienților noștri pentru încrederea acordată.

Cele mai prestigioase ghiduri juridice internaționale Legal 500 și IFLR1000 clasează practica de Banking & Finance a RTPR Allen & Overy pe primul loc. În recent publicata ediție a ghidului Legal 500, care ne clasează pentru al 8-lea an consecutiv în primul palier, clienții au declarat „RTPR Allen & Overy ‘oferă consultanță de înaltă calitate într-un mod eficient’ și ‘analizează toate detaliile unei tranzacții’.”

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.

O selecție a finanțărilor în care RTPR Allen & Overy a oferit recent consultanţă:

  • ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București și o instituție financiară internațională în legătură cu o finanțare în valoare de 96 milioane EUR acordată către CTPark Bucharest S.R.L. și CTPark Gamma S.R.L., membre ale CTP Group, unul dintre cei mai activi investitori în spații industriale și logistice din România
  • o instituție financiară internațională în legătură cu o finanțare garantată în valoare de 60 milioane USD acordată SNTGN Transgaz SA Medias, operatorul rețelei naționale de transport de gaze naturale, pentru construcția Fazei 1 din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (proiectul BRUA)
  • Raiffeisen Bank International AG și Raiffeisen Bank SA (Romania) în legătură cu o finanțare în valoare de 49,4 milioane EUR acordată unei sucursale din România a CTP Group pentru dezvoltarea unui parc logistic lângă București
  • Raiffeisen Bank SA (România) în legătură cu restructurarea unei finanțări de până la 16,2 milioane EUR și acordarea unei noi finanțări în valoare de până la 7,6 milioane EUR pentru un dezvoltator imobiliar din România, CTP Group, pentru dezvoltarea unui parc logistic lângă Cluj Napoca
  • un sindicat de bănci coordonat de Raiffeisen Bank International AG în contextul finanțării și a unor amendamente în legătură cu împrumutul acordat Alro în valoare de 167 milioane EUR
  • Banca Comercială Română în legătură cu finanțarea în valoare de 50 milioane EUR acordată Kronospan Sebeș (România) pentru refinanțarea datoriei existente
  • o instituție financiară internațională în legătură cu un împrumut în valoare de 10 milioane de euro acordat Grupului Calihory, care operează sub brandul Dona, unul dintre cei mai importanți furnizori şi distribuitori de produse farmaceutice din România, pentru finanţarea extinderii şi renovării reţelei companiei şi pentru construcţia unui nou depozit
  • Erste Group Bank AG, ING Bank N.V., Raiffeisen Bank Polska S.A., Bank BGŻ BNP Paribas S.A., Bank Zachodni WBK S.A. (membră a Grupului Santander) și Powszechna Kasa Oszczędności Bank Polski S.A. în legătură cu un împrumut de refinanțare acordat P&P Spearhead, un grup ce activează în sectorul agricol în Europa Centrală și de Est

 

*Începând cu 2 martie 2020 RTPR Allen & Overy va folosi denumirea RTPR.