Recenta modificare, prin Legea nr. 112 din 8 iulie 2020, a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea Mărcilor)[1] instituie noi beneficii decurgând din protecția conferită de înregistrarea mărcilor, dar și noi obligații ale titularilor.
Prezentul material analizează conținutul drepturilor și obligațiilor titularilor de mărci privind revizuirea propriului portofoliu de mărci din perspectiva claselor corespunzătoare „Clasificării de la Nisa” indicate în cererea de înregistrare, precum și pentru asigurarea clarității și preciziei produselor și serviciilor desemnate.
Pentru fiecare titular de mărci înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), acest proces de revizuire a propriului portofoliu de mărci are ca scop eventuala depunere, nu mai târziu de 30.09.2020, a unei declarații conform noilor reglementări introduse în Legea Mărcilor.
- Conținutul obligațiilor și termene-limită
Cadrul general al reglementării
Este cunoscut faptul că pentru înregistrarea unei mărci la OSIM este necesară depunerea unei cereri tipizate, care conține, printre altele, rubrica „Lista produselor sau/și serviciilor clasificate conform Clasificării de la Nisa pentru care va fi utilizată marca”. Scopul acestei liste este acela de a contura limitele înăuntrul cărora va fi asigurată pentru viitorul titular al mărcii protecția sa exclusivă în raport cu terțele persoane.
Lista respectivă trebuie să fie stabilită în termeni preciși, astfel încât denumirea produselor și serviciilor să permită clasificarea fiecărui produs sau serviciu numai într-o singură clasă a Clasificării de la Nisa.
Textele legale adăugate recent stabilesc, distinct, obligațiile titularilor de mărci pre-existente și, respectiv, obligațiile solicitanților de mărci ulterioare.
În ce constau obligațiile titularilor de mărci pre-existente? În concret, titularii mărcilor înregistrate anterior intrării în vigoare a acestor amendamente trebuie să procedeze la o examinare a propriilor portofolii de mărci din perspectiva claselor Nisa desemnate pentru înregistrarea acestora.
În măsura în care o marcă fusese înregistrată în raport cu întreg titlul unei clase din Clasificarea de la Nisa, titularul acesteia va putea declara că intenţia sa la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii a fost aceeea de a solicita și protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei respective. Aceasta însă, sub rezerva ca produsele sau serviciile astfel indicate să fie incluse în lista alfabetică detaliată a clasei respective. În acest scop, va fi aplicabilă ediţia Clasificării de la Nisa în vigoare la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
Care este termenul-limită de depunere și ce presupune declarația? Declaraţia se va depune la OSIM cu respectarea termenului-limită de 30 septembrie 2020. Aceasta va preciza în mod clar şi precis produsele şi serviciile vizate de intenţia iniţială a titularului, altele decât cele acoperite de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei. Ulterior, OSIM va opera modificările aferente în Registrul mărcilor.
Desigur, simpla indicare a unor produse și servicii în cuprinsul declarației nu conferă protecție absolută automată, în absența unei utilizări efective a mărcilor în privința acestora. Rămân aplicabile prevederile privind eventuala decădere pentru neuz, ori posibilitatea de a solicita titularului mărcii opuse dovada utilizării efective într-o eventuală procedură contradictorie (i.e., acțiune în anulare, opoziție).
Care sunt efectele ne-depunerii în termen a declarației? În cazul mărcilor pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul menționat, se consideră că – de la expirarea termenului – acestea desemnează strict produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiilor cuprinse în titlul clasei respective. Ca urmare, titularii s-ar putea regăsi în situația unei restrângeri de facto semnificative a întinderii sferei de protecție a mărcilor pe care le dețin.
În ce constau obligațiile solicitanților de mărci ulterioare? Titularii cererilor de înregistrare de mărci ce se vor depune ulterior intrării în vigoare a acestor amendamente trebuie să se asigure că menționează cu suficientă claritate și precizie produsele și serviciile pentru care se solicită protecția mărcii, spre a permite autorităţilor competente (e.g., OSIM, organele vamale) şi operatorilor economici să determine întinderea protecţiei solicitate pe baza doar a conținutului cererii de înregistrare, fără niciun alt demers suplimentar. Utilizarea unor termeni generici sau a indicaţiilor generale cuprinse în titlurile claselor din Clasificarea de la Nisa se va interpreta ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv.
- Clasificarea de la Nisa
Ce reprezintă Clasificarea de la Nisa? Clasificarea instituită prin „Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor” (Clasificarea de la Nisa), o convenție internațională la care România a aderat prin Legea nr. 3/1998, reprezintă un sistem de organizare a produselor și serviciilor pentru cererile de înregistrare a unei mărci.
În rezumat, fiecare clasă cuprinde (i) un titlu de clasă, care oferă informații generale despre tipul de produse sau servicii pe care le cuprinde (e.g., Clasa 38 – Servicii de telecomunicaţii) și (ii) o serie neexhaustivă de termeni din acea clasă ce permit o mai bună definire a produselor sau serviciilor care urmează a fi protejate prin înregistrarea mărcii. Lista fiind neexhaustivă, titularii au posibilitatea –teoretică, însă nerecomandată – de a enumera și termeni care nu sunt prevăzuți expres în descrierea clasei respective.
Practic, Clasificarea de la Nisa permite o mai clară delimitare a sferei de protecție a unei mărci înregistrate, prin raportarea la produsele și/sau serviciile desemnate. Reglementările instituite își propun o și mai bună asigurare a acestui deziderat.
- Contextul instituirii noilor reglementări
Care este rațiunea noilor obligații? Potrivit Expunerii de Motive a Legii nr. 112/2020, obligațiile nou instituite în sarcina titularilor de mărci sunt menite să clarifice întinderea (și limitele) protecției conferite de marcă.
Acest obiectiv este stabilit în contextul transpunerii Directivei (UE) 2015/2436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci[2], în linie cu cele statuate prin Decizia CJUE C‑307/10 (IP-Translator). Prin urmare, va exista o anumită convergență din perspectiva acestor obligații la nivelul Statelor Membre ale UE.
- Precizări finale
În termen de două luni de la publicarea la 9.07.2020 în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 112/2020, Regulamentul de aplicare[3] a Legii Mărcilor se va modifica în mod corespunzător.
Desigur că viitoarea modificare a Regulamentului menționat va fi de interes din perspectiva eventualelor clarificări suplimentare asupra obligațiilor prezentate în prezentul material.
[1] Publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020.
[2] Relevant din perspectiva celor discutate sunt Articolul 39, precum și pct. 37 al Preambulului.
[3] Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.134/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 3 decembrie 2010.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.
