BUCUREŞTI – După 12 ani de litigiu, 3 casări cu trimitere spre rejudecare şi 4 soluționări în recurs, inclusiv o strămutare, RTPR Allen & Overy a câştigat irevocabil în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un litigiu imobiliar întemeiat pe Legea nr. 10/2001, prin care a obţinut respingerea acţiunii prin care reclamanţii au solicitat restituirea în natură a terenului pe care se află unul dintre magazinele Profi din Cluj-Napoca.
Complexitatea litigiului a survenit atât din perspectiva problemelor de procedură civilă incidente (în contextul administrării a trei expertize topografice care au abordat o serie de aspecte cu un pronunţat caracter tehnic, cereri de intervenţie/strămutare, numeroase casări cu trimitere), cât şi din perspectiva aspectelor ce ţin de fondul cauzei, în legătură cu care a fost necesar să demonstrăm că în speţă sunt aplicabile dispoziţii legale de excepţie care derogă de la regula restituirii în natură a terenului în cauză.
Echipa de avocaţi din cadrul RTPR Allen & Overy a fost formată din Adriana Dobre – avocat senior colaborator cu 10 ani de experiență în domeniul litigiilor, coordonator al proiectului de peste șase ani și Ana Popa (Nedelcu) – avocat colaborator, cu peste 5 ani de experiență în domeniul disputelor civile și administrative.
Adriana Dobre a declarat: „A fost un mandat dificil și complex, având în vedere că intervenția noastră în dosar s-a realizat după ce cauza fusese pierdută în fond și apel și după efectuarea unor expertize care nu ne dădeau șanse de reușită. Practic, a trebuit să convingem instanțele de judecată asupra necesității readministrării probatorului, cu luare în considerare a obiectivelor și a înscrisurilor propuse de noi, iar mai apoi a fost necesar să aducem argumente convingătoare pentru a determina completele de judecată să îmbrățișeze optica noastră asupra problemelor în discuție, respectiv înțelegerea conceptelor de ocupare funcțională și amenajare de utilitate publică în sensul Legii nr. 10/2001.”
Ana Popa a adăugat: „Suntem foarte mândri că după 12 de ani de judecată și hotărâri contradictorii, am reușit să obținem un rezultat favorabil pentru clientul nostru, care ne-a învestit cu încrederea sa acordându-ne acest mandat dificil, dar plin de satisfacții, mai ales în condițiile în care practica relevantă în domeniu a instanțelor de judecată este una neunitară.”
RTPR a fost înfiinţată în anul 2004 şi activează în asociere cu firma londoneză Allen & Overy din 2008. RTPR Allen & Overy are o echipă de 41 de avocaţi, inclusiv 5 parteneri – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea, precum şi Domnul Profesor Lucian Mihai, ca Of counsel.
Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, litigii şi arbitraj, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.
Printre litigiile și arbitrajele importante în care RTPR Allen & Overy a fost recent implicată enumerăm:
- reprezentarea BNR în cadrul unui litigiu de contencios administrativ soluţionat în mod definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea clientului.
- reprezentarea cu succes a unei bănci americane în legătură cu un litigiu comercial prin care clientul nostru a fost dat în judecată pentru o presupusă sumă datorată în valoare de 370 de milioane USD.
- reprezentarea cu succes a Industrial Engineering and Contracting NV într-un litigiu complex de drept fiscal prin care s-a obţinut rambursarea TVA în cuantum de aproximativ 1 milion de Euro
- reprezentarea „Aegon Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.” (AEGON) în dosarul referitor la acţiunea de anulare a deciziei Consiliului Concurenței prin care agenţii economici de pe piaţa administrării private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul II) au fost sancţionaţi pentru o pretinsă faptă anticoncurenţială de împărţire a clienţilor, obținând în instanță reducerea cu peste 80% a amenzii aplicate de către Consiliul Concurenţei.
- MOL Romania cu privire la contestarea deciziei Consiliului Concurenței din România de a sancționa toate cele șase cele mai importante companii petroliere active în România pentru o înțelegere de tip cartel constând în retragerea unui anumit tip de combustibil de pe piață într-un proces în care valoarea totală a amenzilor a depășit 200 milioane EUR. Instanța a soluționat irevocabil anularea parțială a deciziei și reducerea substanțială a amenzii.
- Profi Rom Food cu privire la contestarea deciziei de sancţionare adoptate de Consiliul Concurenței pentru un pretins acord vertical de stabilire a prețurilor. Amenda a fost irevocabil redusă cu 75% de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
*Începând cu 2 martie 2020 RTPR Allen & Overy va folosi denumirea RTPR.