Ca urmare a adoptării Decretului Prezidențial nr. 240/2020, starea de urgență instituită în România a fost prelungită pentru o perioadă suplimentară de 30 de zile. Prin urmare, măsurile de distanțare socială existente vor continua să se aplice și este de așteptat ca unele măsuri suplimentare de acest gen să fie implementate. Schimbările sociale aduse de astfel de măsuri au avut impact asupra tuturor business-urilor și activităților, încetinind astfel procese și operațiuni curente, care, altfel, ar fi fost de rutină. Unul dintre aceste procese era cel de întocmire, aprobare și depunere a situațiilor financiare, respectiv, a raportărilor contabile anuale. Având în vedere apropierea rapidă a termenului de depunere a acestora la autorități, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale (OUG 48/2020), care a fost publicată pe 16 aprilie 2020.
OUG 48/2020 prevede, printre altele, amânarea obligației de depunere la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a situațiilor financiare anuale aferente exercițiului financiar 2019, respectiv, a raportărilor contabile încheiate la 31 decembrie 2019.
1. Entitățile vizate
OUG 48/2020 are în vedere următoarele entități din domeniul de aplicare al Legii nr. 82/1991 a contabilității (Legea Contabilității):
a) societățile reglementate de Legea nr. 31/1990 societăților (Legea Societăților); societățile/ companiile naționale; regiile autonome; institutele naționale de cercetare-dezvoltare; societățile cooperatiste;
b) instituțiile publice, asociațiile și celelalte persoane juridice, inclusiv cele fără scop patrimonial;
c) subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, ale entităților de la lit. (a) și (b) de mai sus, cu sediul în România, precum și subunitățile fără personalitate juridică din România (e.g., sucursale) care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
d) organismele de plasament colectiv constituite potrivit Codului civil român (i.e., nu potrivit Legii Societăților); fondurile de pensii facultative; fondurile de pensii administrate privat și alte entități înființate potrivit prevederilor Codului civil român; și
e) entitățile aflate în curs de lichidare.
2. Obligațiile amânate
- obligația de depunere a situațiilor financiare anuale, aplicabilă entităților enumerate în secțiunea 1 lit. (a)-(c) de mai sus;
- obligația de depunere a raportărilor contabile anuale, aplicabilă entităților menționate în secțiunea 1 lit. (e) de mai sus;
- obligația de depunere a raportărilor contabile anuale, la cererea Ministerului Finanțelor Publice, aplicabilă entităților enumerate în secțiunea 1 lit. (a)-(d) de mai sus.
3. Noul termen
OUG 48/2020 stabilește un singur termen aplicabil tuturor obligațiilor menționate mai sus, respectiv, până la 31 iulie 2020 inclusiv. Acest termen înlocuiește diversele termene limită prevăzute de Legea Contabilității pentru entitățile enumerate în secțiunea 1. Menționăm că această măsură este una temporară, aplicabilă exclusiv cu privire la exercițiul financiar 2019, și nu constituie o modificare definitivă cu privire la exercițiile financiare viitoare.
În plus, remarcăm că, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri în domeniul societăților, care este de așteptat să intre în curând în vigoare, se intenționează amânarea termenului pentru întrunirea adunărilor generale anuale ale acționarilor/ asociaților pentru aprobarea situațiilor financiare, până la 15 iulie 2020.
Modificările cu privire la convocarea și desfășurarea adunărilor generale ale acționarilor/ asociaților prevăzute de proiectul menționat anterior vor fi analizate în curând în publicația noastră Emergency Journal. Rămâneți aproape.
*Această ePublicație este furnizată de Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA în scop exclusiv de informare și nu reprezintă asistență juridică sau o ofertă pentru acordarea de asistență juridică. Distribuirea acestui document nu dă naștere unei relații avocat-client. În cazul în care doriți să solicitați asistență juridică cu privire la oricare dintre aspectele analizate în acest document, vă rugăm să vă adresați persoanei obișnuite de contact în cadrul Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA la +40 31 405 7777.