Valentin Berea

Partner

Valentin este partener al RTPR. Valentin coordonează practica noastră de litigii și investigații. Este recunoscut pentru experiența sa vastă în domeniul antitrust și al proprietății intelectuale, fiind implicat în unele dintre cele mai dificile cazuri de pe piața juridică din România, de la litigiul privind marca comercială Vodafone de acum 20 de ani, până la recenta hotărâre favorabilă a CJUE în investigația privind cartelul agențiilor media.

Who’s Who of Competition Lawyers l-a inclus pe Valentin pentru ultimii 15 ani în lista ce cuprinde primii 10 specialiști în domeniul legii concurenței în România, o listă care este bazată exclusiv pe feedback-ul colegilor de breaslă. De asemenea, este consilier certificat de proprietate intelectuală pentru mărci, desene și modele industriale și a colaborat timp de mai mulți ani ca asistent la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, pentru disciplina Drept Civil.

Read-more

Experiența relevantă

Reprezentarea cu succes a Electrica într-un litigiu cu o valoare de 800 milioane de EUR împotriva Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) pentru presupuse încălcări ale obligațiilor de monitorizare post-privatizare privind fostele filiale de distribuție ale Electrica
Un important grup internațional din domeniul tehnologiei cu privire la toate aspectele legate de antitrust, investigații și litigii într-un caz revoluționar în legătură cu licitații contestate în sectorul IT, cu o valoare totală de peste 600 de milioane de euro
A reprezentat cu succes Regina Maria într-o serie de cazuri complexe inițiate împotriva concurentului său direct pe motive de concurență neloială prin intermediul instrumentelor de social media, coroborate cu încălcarea drepturilor de autor și a mărcilor comerciale, precum și cu publicitate falsă. Cazul deschide dezbateri juridice interesante privind evaluarea valorii brandului și dovedirea intenției necinstite în practicile comerciale între concurenți apropiați pe piețele de nișă și stabilește o nouă tendință de aplicare a legii în lumina realităților erei digitale.
Reprezentarea cu succes a British American Tobacco într-o investigație de tip cartel care a durat peste 4 ani și a inclus inspecții inopinate (dawn raids), precum și mai multe runde de chestionare și întâlniri cu autoritatea și care a fost închisă fără ca nicio sancțiune să fie aplicată clientului nostru
Reprezentarea cu succes a RBS Bank Romania într-un arbitraj ICC desfășurat la Viena în legătură cu un contract încheiat pe lege română
O companie care creează design de caractere și fonturi împotriva celui mai mare furnizor de servicii de internet din România cu privire la încălcarea drepturilor de autor în ceea ce privește un anumit tip de caractere dezvoltat de către client
Electrica în legătură cu primul caz de „facilitator” din România în care clientul a fost amendat pentru o presupusă facilitare a unui cartel între furnizorii săi de contoare electrice
Zenith Media Communications într-un litigiu de concurență pentru care recent echipa RTPR a obținut o victorie istorică la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), contribuind astfel la crearea dreptului european, printr-o decizie privind principiile proporționalității, care vor dicta mecanismul de stabilire a amenzilor aplicate de către autoritățile de concurență din toate Statele Membre
Reprezentarea cu succes a celor mai importante studiouri de film de la Hollywood, printre care Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment, Twentieth Century Fox Film Corporation, Universal City Studios Productions, Walt Disney Studios Motion Pictures, Columbia Pictures și Warner Bros. Entertainment în primul caz de blocare a unui site care a fost vreodată încercat în Europa Centrală și de Est, prin acționarea în judecată a furnizorilor de servicii de internet cu scopul de a bloca site-urile de filme piratate
Groupama Asigurări cu privire la o investigație complexă de concurență cu privire la un posibil schimb de informații comerciale între societățile de asigurare din România
Mai multe

Premii & distincții

  • Leading Partner
    Legal 500 2025, Dreptul concurenței și UE
  • Ranked in Chambers
  • Recommended
    Who’s Who Legal: Competition Lawyers
  • Recommended in Arbitration Powerlist 2021: Central and Eastern Europe
    Legal 500

Știri

Valentin Berea

Partner