Firma locală de avocatură RTPR și firma globală de avocatură Allen & Overy au colaborat timp de 12 ani sub forma unui acord de asociere. Începând cu 2 martie cele două firme vor continua să lucreze împreună ca parteneri în proiecte locale și internaționale în baza unui nou acord. Pentru proiecte locale, Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA va folosi denumirea RTPR. Schimbarea de nume vine ca urmare a practicii A&O pentru birourile pe care nu le deține, dar cu care colaborează pentru tranzacții, litigii și consultanță. Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR) este deținut exclusiv de cei 6 parteneri români – Costin Tărăcilă, Victor Pădurari, Alexandru Retevoescu, Mihai Ristici, Valentin Berea și Alina Stăvaru.
„Suntem mândri să fim, de peste 12 ani, firma de referință a Allen & Overy și să lucrăm împreună cu aceasta numeroase tranzacții etalon în România și în Europa Centrală și de Est. Un nou acord de colaborare cu Allen & Overy este o reconfirmare că RTPR îndeplinește cele mai înalte standarde atât în ceea ce privește consultanța juridică, cât și etica în afaceri. Totodată, ne ajută să ne consolidăm poziția de firmă tranzacțională de top”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner RTPR.
Wim Dejonghe, Senior Partner A&O, a declarat: „Prețuim colaborarea cu RTPR și suntem încântați să o continuăm pe baza noului acord. Vom continua să oferim consultanță juridică de cea mai înaltă calitate în România și în Europa Centrală și de Est, care sunt piețe importante pentru noi și clienții noștri.”
RTPR va lucra îndeaproape cu Allen & Overy atât pentru clienți locali, cât și internaționali. Pentru proiectele care au și elemente ce țin de legislația altor țări, RTPR va lucra ca și până acum cu Allen & Overy pentru jurisdicțiile în care firma globală deține birouri. De asemenea, A&O va coopera cu RTPR pe proiecte în România sau care necesită asistență juridică de drept român. În noul acord, parteneriatul va continua să acopere și alte zone decât asistența clienților, aspecte precum pregătirea profesională a avocaților prin traininguri sau marketing comun.
RTPR este una dintre cele mai experimentate și puternice firme de avocatură din România, recunoscută ca atare de Legal 500, Chambers și IFLR 1000 – cele mai reputate ghiduri juridice internaționale – care includ în mod constant RTPR pe primele poziții în clasamentele realizate pentru diferite arii de practică: Corporate/M&A – în prima poziție în toate cele 3 clasamente, Banking & Finance – în prima poziție în Legal 500 pentru al nouălea an consecutiv, respectiv în IFLR1000 pentru al patrulea an consecutiv, Capital Markets – în prima poziție în IFLR1000 pentru al șaselea an consecutiv și pentru al nouălea an consecutiv în Legal 500, de asemenea practicile de Dispute Resolution, Competition și Energy and Natural Resources sunt clasate în banda a doua în cea mai recentă ediție Legal 500.
Câteva dintre proiectele locale în care RTPR si Allen & Overy au fost implicate împreună:
- Reprezentarea cu succes a 8 mari studiouri de film de la Hollywood în primul caz din Europa Centrală și de Est de blocare a site-urilor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală prin obținerea unei hotărâri judecătorești care obligă furnizorii majori de servicii de internet să le blocheze
- Prima emisiune de obligațiuni ipotecare din România, în valoare de 1 miliard EUR, asistând Barclays Bank PLC în calitate de aranjor pentru emitentul Alpha Bank România
- Vânzarea A&D Pharma, cel mai mare grup din industria farmaceutică din România, către Dr Max, deținut de Penta Investments
- Asistență acordată aranjorilor în legătură cu finanțarea în valoare de 1,150 miliarde EUR acordată PPF Group N.V. pentru achiziția CME
- Vânzarea lanțului de supermarketuri Profi de către Enterprise Investors către Mid Europa Partners, cea mai mare tranzacție a unui fond de investiții în România și cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România
- Finanțarea în valoare de 60 milioane USD acordată de către BERD SNTGN Transgaz SA Mediaș pentru construcția Fazei 1 din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria (proiectul BRUA)
- Finanțarea în valoare de 360 milioane USD acordată grupului KMG International de către un sindicat de bănci format din ING Bank N.V. prin intermediul ING Bank N.V. Amsterdam – sucursala București, Banca Comercială Română, Raiffeisen Bank SA și UniCredit Bank