RTPR a acordat asistență juridică Autonom Services S.A. cu privire la achiziția Premium Leasing, compania de leasing operațional a grupului Țiriac. Autonom Services este cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din România. Tranzacția va fi finalizată după aprobarea Consiliului Concurenței.
„În Autonom, în ultimii 10 ani am fost implicați în multiple tranzacții. De fiecare dată când este vorba de o situație mai complexă, primul nostru gând este să apelăm la RTPR. În achiziția diviziei de leasing operațional a grupului Țiriac, Alina Stăvaru și echipa ei au fost alături de noi pas cu pas, implicarea lor dând confort si siguranță”, a declarat Marius Ștefan, CEO Autonom Services.
Pentru acest proiect RTPR a selectat o echipă multidisciplinară de avocați coordonată de partenerii Costin Tărăcilă și Alina Stăvaru și care a cuprins mai multe fluxuri de lucru. Astfel din echipa de due diligence alături de cei doi parteneri au făcut parte Ana Maria Barbu (Senior Associate), Diana Dimitriu (Managing Associate), Codrina Simionescu (Associate), Miruna Tocileanu, Flavia Mincu și Adrian Mușcălău (Junior Associates). De negocierea documentelor tranzacției s-au ocupat Costin Tărăcilă și Alina Stăvaru, care au fost sprijiniți de Ana Barbu și Adrian Hlistei-Mureșan (Managing Associate). Roxana Ionescu (Partner) și Șerban Hălmăgean (Associate) au acordat asistență cu privire la aspectele de concurență ale tranzacției, iar Mihai Ristici (Partner), Ana Barbu (Senior Associate) și Marina Fechetă-Giurgică (Managing Associate) în legătură cu aspectele de piețe de capital.
„Mă bucur că am început anul cu o nouă tranzacție alături de prietenii noștri de la Autonom. Iată că în mai puțin de 4 ani, suntem deja la al patrulea mandat pe care ni-l încredințează, ceea ce ne onorează și le mulțumim pentru încrederea arătată în repetate rânduri. Pentru noi, ca avocați, faptul că un client revine cu un nou proiect reprezintă cea mai mare satisfacție și recunoașterea calității serviciilor oferite. Felicitări Autonom și așteptăm noi provocări!”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner.
„Am avut onoarea de a asista Autonom în prima tranzacție derulată de echipa noastră în 2018 și spuneam atunci că sunt convinsă de succesul acestui business. Aproape 4 ani mai târziu mă bucur să constat că am intuit corect potențialul Autonom, care s-a dezvoltat frumos și continuă pe un drum încununat de realizări. Sunt mândră să le fim sprijin în această călătorie care continuă și le urez mult succes pe mai departe”, a declarat Alina Stăvaru, Partener RTPR.
În 2018, firma de avocatură a acordat consultanță Autonom cu privire la achiziția BT Operational Leasing de la grupul Banca Transilvania. Ulterior RTPR a asistat Autonom în legătură cu prima emisiune de obligațiuni corporative pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București. La sfârșitul lui 2021, RTPR anunța al treilea proiect alături de Autonom, și anume implementarea primului program de ofertă de obligațiuni corporative instituit de un emitent local și respectiv cu derularea plasamentului privat al primei tranșe de obligațiuni corporative emise în cadrul programului de ofertă prin care Autonom a atras resurse de peste 48 de milioane de euro.
Practica de Corporate/M&A a RTPR este clasată constant printre liderii de piață din România. Cu un portofoliu de clienți ce include antreprenori locali, fonduri de investiții, corporații internaționale, firma de avocatură este o primă alegere pentru experiența impresionantă în fuziuni și achiziții atât de partea cumpărătorilor, cât și a vânzătorilor. Echipa de Corporate/M&A este recunoscută an de an de către prestigioasele ghiduri juridice internaționale, Legal 500, Chambers & Partners și IFLR1000 pe primul loc în clasamentele realizate, atât la nivel de firmă, cât și la nivel individual, mai mulți dintre avocații RTPR fiind recomandați ca Leading Lawyers pentru acest domeniu.
O selecție a tranzacțiilor de M&A în care RTPR a oferit recent consultanță pentru antreprenori include:
- Adrian Ionescu, fondatorul Adidana, unul dintre cei mai importanți distribuitori de îngrășăminte chimice din țară, în procesul de vânzare a 100% din societate către RDF, un important furnizor de produse agricole, distribuție de input-uri și trading cu cereale, companie aflată în portofoliul Roca Investments
- Acționarii Berg Software, o companie locală de dezvoltare software personalizat și outsourcing, cu privire la vânzarea a 100% din societate către AROBS Transilvania Software, un furnizor de servicii software și soluții pentru industrii diverse
- Acționarii grupului Cronos Med, lider în medicină estetică în România, în legătură cu investiția fondului de private equity Morphosis Capital
- Fondatorii companiei Keez în vânzarea pachetului majoritar către grupul Visma, una dintre cele mai mari companii dezvoltatoare de produse software din România, originară din Norvegia
- Acționarii Te-Rox Prod, companie românească și unul dintre cei mai mari producători europeni de huse și sisteme de siguranță pentru scaunele auto pentru copii, în vânzarea operațiunilor către grupul suedez Holmbergs
- Acționarii Sano Vita, unul dintre cele mai renumite și de încredere branduri din industria alimentară din România, în legătură cu vânzarea afacerii către fondul de investiții american Highlander Partners
- Acționarii Intelligent IT, companie cunoscută pentru softul de facturare SmartBill, în legătură cu vânzarea afacerii către grupul Visma, un gigant norvegian din industria software
- Acționarii în legătură cu vânzarea Farmavet S.A., Pasteur Filiala Filipesti S.R.L. & producția de furaje a Agrozootehnica Pietroiu S.A. către Gardenica Limited, deținută de CEE China II Fund (administrat de CEE Equity Partners)
- Acționarii A&D Pharma în legătură cu vânzarea întregului grup către Dr Max, lanțul de farmacii deținut de Penta Investments
- Acționarul Pet Product, cel mai extins lanț de pet shop-uri din România ce operează sub brandul Animax, în legătură cu vânzarea societății către Rohatyn Group