RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro

Andrei Toșa

Senior Associate

RTPR a asistat Resource Partners, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity din Europa Centrală și de Est, în vânzarea întregii sale participații în Ia Bilet SRL, o cunoscută platformă de ticketing din România, către PLG România, parte a AS Piletilevi PLG. Totodată, fondatorii companiei și-au vândut integral participația către PLG România, alături de Resource Partners. Cu operațiuni în Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia, Polonia și România, Grupul PLG este una dintre cele mai importante companii de ticketing din regiune. Tranzacția a fost semnată pe 20 mai și va fi finalizată după obținerea aprobărilor autorităților de reglementare și îndeplinirea condițiilor precedente agreate de părți.

Echipa RTPR a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate), și a mai inclus-o pe Iulia Călin (Junior Associate). Roxana Ionescu (Partner) și Șerban Hălmăgean (Managing Associate) au acordat asistență cu referire la aspectele de concurență ale tranzacției.

Alina și echipa sa de la RTPR au oferit servicii excepționale în tranzacția privind exitul din iaBilet și BestMusic. Dovedesc o gândire strategică și sunt profesioniști cu o pregătire tehnică excelentă, având un instinct comercial puternic și o abordare pragmatică în negociere. Pe tot parcursul tranzacției, recomandările lor au fost întotdeauna clare, bine gândite și orientate spre obiectivele de business”, a declarat Miruna Popa, Investment Manager la Resource Partners.

Am fost onorați să asistăm Resource Partners pe parcursul întregului ciclu de investiții în iaBilet. În septembrie 2025 am anunțat finalizarea achiziției, iar la doar opt luni distanță, marcăm semnarea exitului. Această tranzacție subliniază atractivitatea puternică a companiilor românești de calitate. Este un exemplu perfect al nivelului de sofisticare al peisajului actual de fuziuni și achiziții, iar noi am avut privilegiul de a ne sprijini clienții să parcurgă lin întregul proces”, a declarat Alina Stăvaru, Partner la RTPR.

„Ne-am bucurat să ne susținem clienții într-o tranzacție complexă și dinamică și să contribuim la semnarea acestui proiect de referință. A fost o plăcere să contribuim la atingerea unui astfel de moment cheie pentru toate părțile implicate și dorim să le felicităm pentru acest rezultat de succes”, a declarat Andrei Toșa, Senior Associate la RTPR.

RTPR este recunoscută pentru experiența sa extinsă în proiecte cu fonduri de investiții, în ultimii ani fiind implicată în majoritatea tranzacțiilor de private equity derulate în România, asistând deopotrivă în mandate de vânzare și cumpărare, precum și companiile de portofoliu în achizițiile ulterioare de tip bolt-on. Expertiza de neegalat a firmei în cele mai mari și mai interesante tranzacții din România și din regiune a fost recunoscută de cele mai reputate ghiduri juridice internaționale, precum Chambers & Partners, Legal 500 și IFLR1000, care plasează practica de corporate/M&A a RTPR pe primul loc. În același timp mai mulți dintre membrii echipei sunt recomandați ca Leading Lawyers sau Rising Stars pentru acest domeniu.

RTPR a fost desemnată Consultantul Juridic al Anului 2025 în cadrul Galei Premiilor ROPEA acordate de Asociația de Investiții Private din România, în semn de recunoaștere a activității sale în tranzacții de private equity. Premiul marchează a treia victorie consecutivă a RTPR și reconfirmă poziția de lider a firmei în acest sector.

O selecție a tranzacțiilor cu fonduri în care RTPR a acordat recent consultanță cuprinde:

  • MidEuropa cu privire la vânzarea Grupului Regina Maria către Mehiläinen, în cea mai mare tranzacție din sectorul medical din Europa Centrală
  • Macquarie Asset Management (MAM) în legătură cu vânzarea în valoare de 700 milioane EUR a Evryo Group, proprietarul Distribuție Energie Oltenia (DEO), o rețea reglementată de distribuție a energiei electrice din România, către Premier Energy Group
  • MidEuropa cu privire la vânzarea Cargus către compania de curierat SAMEDAY, parte a grupului eMAG
  • MidEuropa cu privire la vânzarea Profi cu o valoare de 1,3 miliarde euro, oferind totodată suport Profi în cea mai mare tranzacție în sectorul de retail încheiată vreodată în România
  • Integral Capital Group cu privire la achiziția unui pachet majoritar în Embryos, o clinică de fertilitate și ginecologie de top în România, specializată în tehnologia de reproducere asistată, oferind o suită integrată de tratamente de fertilitate, inclusiv FIV
  • Abris Capital Partners în legătură cu vânzarea Pehart Grup, unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est, către INVL Baltic Sea Growth Fund, cel mai important fond de private equity din Țările Baltice
  • Oresa și pe antreprenorul Cristian Amza cu privire la vânzarea întregii participații în grupul La Fântâna către investitorul strategic Axel Johnson
  • PragmaGO, companie deținută de fondul de investiții Enterprise Investors, în achiziția unui pachet majoritar de 89% din acțiunile Telecredit IFN, care operează sub brandul Omnicredit
  • Innova Capital cu privire la vânzarea Optical Investment Group, unul dintre principalii retaileri de produse de optică medicală și ochelari din România, către EssilorLuxottica, lider global în designul, producția și distribuția de lentile oftalmologice, rame și ochelari de soare
  • SARMIS Capital cu privire la achiziția strategică ce implică trei companii de renume din sectorul serviciilor de facility management: AEK Security, AEK Pompieri și Deziclean
  • Morphosis Capital și un grup de co-investitori belgieni la achiziția unui pachet majoritar în Mark Twain International School